Posts Tagged ‘politica’

Ludovic Orban cel frivol!

Ştiri importante la iRealitatea: “Ludovic Orban s-a dezlănţuit într-o discotecă de pe litoral în rimuri de house

Mă simt mai bine să ştiu că un vicepreşedinte de partid dansează pe ritmuri frivole, aproape că îmi stârneşte un sentiment de simpatie. Dacă cei de la iRealitatea ar fi transmis o informaţie de genul: “Orban şi-a mai cumpărat un Bentley “- mesajul perceput ar fi avut un caracter frustrant, eu n-am nici măcar o casă şi petrecăreţul îşi mai cumpără un Bentley?

Eh, aşa că avem o presă excelentă, care doreşte să ne menţină într-un stare de euforie, excelent!


Legi stupide

Senatorii au decis, miercuri, ca programele de ştiri din cadrul televiziunilor şi radiourilor sa difuzeze în mod egal ştiri pozitive cat si ştiri negative. Sursa: Hotnews

Proiectul de lege ce modifică Legea audiovizualului a fost iniţiat de senatorul PRM Gheorghe Funar şi deputatul PNL Ioan Ghişe şi a fost adoptat în unanimitate de senatori. Astfel, televiziunile si radiourile vor fi obligate, odată cu intrarea in vigoare a legii, să işi controleze programele de ştiri în aşa fel încat să cuprindă în mod egal informaţii pozitive şi negative.

Dacă aşa stă treaba, eu mă pun să exersez, trebuie întâi să găsesc poponeţul…

Până mă prind de schemă, vă zic o poveste. » citeste mai departe

Luni

Fac eforturi ca să mă trezesc din amorţeala dimineţii de luni. În timp ce absolvenţii de liceu îşi susţin proba la română oral eu, îmi sorb cu o oarecare nostalgie cafeaua alungătoare de anxietate.

Într-un alt registru, ruşii sărbătoresc calificarea în semifinale, chiar dacă nu au cine ştie ce echipă, îl au pe micul olandez Guus Hiddink. Un mic geniu în ale fotbalului, suficient zic eu.

Se apropie cu înverşunare zilele de odihnă, aşa că am aruncat o privire asupra ofertelor. La Mamaia pentru 3 stele all-inclusive se poate plăti în vârf de sezon în jur de 1.400 de lei, pentru un sejur de şase nopţi. În acest caz, şi în oricare altul mă voi orienta spre ţările calde, unde serviciile şi preţurile sunt un pic, pic mai bune.

În politica românească se joacă fotbal cu toporul, după cum ne este năravul. Orban este retezat şi apoi pus pe tuşă, (a fost înlăturat din funcţia de preşedinte al PNL Bucureşti), de către Piţăriceanu, care de altfel preia conducerea filialei cu o aviditate nestăvilită.

După ce mă consolez cu un pic de are condiţionat, năduşala mă cuprinde iar, dar în alt sens. Cică, românii plătesc jumătate din salariu pe mâncare, băutură şi ţigări, cel mai mult dintre toţi locuitorii statelor membre ale Uniunii Europene, aşa spune studiul.

Am auzit că un feribot s-a scufundat în Arhipelagul Filipinez. Peste 700 de oameni sunt în continuare daţi dispăruţi iar autorităţile sunt neputincioase. Se preconizează că taifunul Fengshen se îndreaptă spre Bucureşti, mai exact înspre clădirea parlamentului.

Aşteptăm veşti îmbucurătoare!

Lui Geoană îi merge bine?

Să ştie tot poporul că domnului Geoană nu-i merge aşa de rău cum pare. Ba chiar îi merge bine, cu anumite sincope bineînţeles şi asta nu o spun eu, nici măcar analizele politice, nici electoratul nu o spune, ci culmea, domnia sa. Oare poate fi bănuit de subiectivism?

Şi v-aş ruga să nu fiţi maliţioşi, domnul Geoană nu perorează pe realizările personale, ci punctează subtil difernţa dintre sine şi alţii, dacă vreţi mai prostalăi gen:Cristian Diaconescu, care, au dat cu bâta în baltă, dar care, din alt punct de vedre, sunt de treabă în opinia stimabilului Geoană.

13 Motive ca sa nu merg la vot!

vote-smart.jpg

De ce sa merg la vot?

Iată o intrebare la care nu reuşeşte sa ma convingă nici un candidat. Ca om simplu si cinstit îmi doresc ca lucrurile să stea mai bine, dar din pacate realitatea stă altfel, aşa ca am gasit 13 motive - pentru care să nu merg la vot - voi să nu faceţi ca mine, da?

1. De ce să votez când toţi candidaţii imi insultă inteligenţa cu tot felu’ de campanii ieftine?

2. De ce să votez oligarhi care mă bagă în seamă doar din 4 în 4 ani?

3. De ce să mai votez când am votat una şi astazi avem un guvern format din PNL-UDMR susţinut politic de PSD?

4. De ce să mai votez când partidele politice de orice coloare sunt solidare între ele (după alegeri, desigur)?

5. De ce să mai votez când la uninominale clasa politică a ales să mă ignore pentru că o lege stupidă spune că sunt mai importanţi cei care nu votează?

6. De ce să votez când sunt aşa de mulţi nerozi care l-au votat de 3 ori pe Ceauşescu, pardon Iliescu? Ce şanse am atunci să influenţez ceva?

7. De ce aş vota nişte iresponsabili care se folosesc de votul meu pentru a-şi satisface trivialitaţile?

8. De ce să votez dacă noi oricum nu suntem un popor cu simţ civic?

9. Cum să votez când presa mă convinge că n-are sens?

10. Să votez numai pentru că dacă ar urma mai mulţi logica mea atunci o minoritate ar decide pentru mine?

11. Să votez ca să mă pot lamenta în cazul în care lucrurile merg şi mai prost?

12. Să votez numai ca să boicotez sondajele?

13. De ce să mă bălăcesc?

Discleimăr: În Oradea nu e cazul să nu ne prezentăm la vot, ştim cu toţii pe cine trebuie să votăm, nu?

Votaţi X, votaţi Y, votaţi Z!

Asta spun toţi, fără niciun argument, în timp ce se uită la tine ca o vedetă de Oscar ţinând în mână turnul primăriei statueta cu mândrie. Până la urmă candidatura lor e o chestie de orgoliu, iar votul nostru o nouă cărămidă la piedestalul reprezentat de succesul lor personal… aham, profesional… ăă, politic?

Pick me! Pick me! Pick meee!

Cam ăsta e stilul de comunicare, pe lângă omniprezentul “Alegeţi Ion X-ulescu Primar”.

Şi eu vin să vă întreb oare din fondurile alea grase de campanie chiar niciun partid nu s-a gândit să plătească un profesionist? Un om care să meşterească aşa cum trebuie un mesaj electoral articulat, care să poarte o semnificaţie cât de cât?

Ai curaj, ai succes! (Kiss Sándor, UDMR Oradea)

Pentru primărie, un om de omenie! (Mihai Groza, PD-L Oradea)

Face ce n-a mai făcut nimeni! (un candidat PNG la un sector din Capitală) via Beldie

Facem curat in Oradea! Vino cu noi! (Decebal Hanaş, PNŢCD Oradea)

Încearcă şi cu o femeie! (Codruţa Arvinte, PRM Bacău)

Nu-i aşa că-s delicioase? Sunt curios pe cine conving… dar vorba aia, dau bine la design.

Articol inspirat de post-ul lui Piticu.

Biró Rozália, un primar… nu chiar pentru toţi orădenii

Campanie electorală doar pentru maghiari

Doamna Biró Rozália, candidatul din partea partidului UDMR sau, mă rog, RMDSZ cum îi place dumneaei să-i spună, îşi face campanie electorală. Ei da, de câteva zile au apărut afişe pe la noi prin urbe cu doamna candidat. Nimic deosebit… doar atât că pentru 70% dintre orădeni, mesajele sale electorale sunt imposibil de înţeles. Exact. Sunt scrise pe maghiară.

 

Biro Rozalia

Sigur, am auzit zvonuri cum că ar exista şi panouri în limba română. Probabil. Dar evident, cele în “limba maternă” primează.

 

 

Situaţia actuală

Hai să vedem care-i tactica dumneaei. În prezent, doamna Biró Rozália este viceprimar, iar RMDSZ (n-am idee de la ce vin iniţialele astea) are 7 reprezentanţi în consiliul local care este format dintr-un total de 27 de consilieri. Buuun.

 

 

Pe ce mizează?

Negreşit, doamna Rozália mizează că toţi etnicii maghiari vor vota cu ea. Asta înseamnă 30% din voturi. Pare puţin, însă în teorie, restul de 70% dintre români NU vor vota cu acelaşi candidat. Astfel, voturile se pot “pierde” uşor-uşor, împărţindu-se în stânga şi în dreapta (chiar dacă nu vă vine să credeţi, chiar şi domnul Călin Raita va primi un procent drăguţ din voturi). Prin urmare, sunt şanse ca un om cu adevărat capabil să obţină sub 30% dintre voturi. Sigur, e puţin probabil… Cel mai probabil doamna Biró Rozália va obţine din nou fotoliul de viceprimar, ceea ce cred că reprezintă şi obiectivul real al dânsei.

 

 

Implicaţii şi comentarii

Ce înseamnă oare în esenţă faptul că doamna Biró Rozália îşi face campanie electorală în “limba maternă”? Înseamnă în primul rând că îi desconsideră pe alegătorii vorbitori de limbă română, care se întâmplă să constituie 70% din populaţia oraşului, limba română fiind limba oficială a ţării. În al doilea rând, doamna Biró îi desconsideră pe alegătorii maghiari. Exact! Pare paradoxal, dar este adevărat. Biró Rozália îi subestimează pe unguri crezând că îi poate momi să o voteze prin fapta sa “măreaţă şi îndrăzneaţă” de a-şi face campanie în ungureşte, în condiţiile în care domnia sa NU ARE UN CREZ POLITIC BINE CONTURAT ŞI NU ARE UN MESAJ ELECTORAL CLAR, în condiţiile în care timp de 4 ani de zile cât a fost viceprimar NU S-A AUZIT NIMIC DE EA.

 

 

Apropo, eu ştiam că primarul (la fel ca preşedintele etc.) este PRIMARUL TUTUROR CETĂŢENILOR, nu doar al celor care te-au votat. Păi, în condiţiile în care te adresezi EXCLUSIV unui singur grup de alegători, cum poţi susţine apoi că eşti primarul tuturor orădenilor? AUD?

 

P.S. Se pare că doamna Biró şi ai săi acoliţi au antecedente.

 

Calin Raita - un primar burlesc!

Calin Raita se vrea primar al Oradiei. Ce-i drept, prin oras apare pe toate panourile publicitare… E misto! Si nu numai ca se imbraca bine - aidoma lui Becali - dar fata de “Razboinicul Luminii” mosteneste harul ospitalitatii si pretiosul dar al vorbirii simple, extrem de simple, chiar neabeţedate! Vezi aici:

calin-raita.jpg

“De ce am hotărât să candidez la Primăria Oradea?

Am hotărât să candidez pentru PRIMĂRIA ORADEA. Cu toate ca mă intâlnesc cu mulţi orădeni cu care sunt bucuros sa am un schimb de opinii, mie foarte util, am crezut de bună cuviinţă să am cât mai multe modaliatăţi de comunicare cu bunii mei concitadini orădeani.

Am mare nevoie de opinii constructive, sincere, spuse cu bună credinţă, aşa cum dealtfel este şi intentia mea de a face cat mai mult posibil pentru Oradea. As dori ca si pe aceasta cale sa am un dialog informal şi explicit cu un număr cât mai mare de orădeni, pentru ca eu să fiu si mai bine informat dar şi foarte clar în prezentarea proiectului meu pentru Oradea.

Aştept cu mare interes să-mi vizitati acest site, să-mi scrieti, să-mi spuneţi ce opinii aveţi şi bineînteles să mă cunoasteţi mai bine. Vă promit ca voi fi atât de apropiat de aşteptarile dumneavoastră, pe cât de mult voi cunoaste mai bine ce si cum gănditi ca avem de făcut pentru Oradea noastră.

Si dupa a sa cuvantare ma tot intreb, Doamne, cum o sa razbatem? Personal nu ma agaseaza exprimarea puerila, nici agramatismul ori incoerenta. Toate astea nu ma irita precum atitudinea.

Nu exista masura, bun simt; dom’ne pana aici pot sa ma intind, mai mult nu! La noi nu exista! Nu, mai bine burlesc! La noi fiecare isi da importanta mai mult decat se cuvine, cu totii ne pricepem la de toate si la nimic! Asta-i tara lui Papura Voda, tara pe care o meritam!

Consiliul Ambasadorilor Martieni

Raport de Pasti

In preajma Sarbatorilor se poate observa o considerabila schimbare de comportament la fiintele umane, acestea fiind predispuse sa isi umple matul cu tot felul de chestii pana la refuz, ba unii chiar fiind in situatia de a-si da duhul din pricina lacomiei. Cei care sunt considerati oameni de succes, nu numai ca mananca mai mult, dar se perinda cu mijloace rudimentare, de pe un meridian pe altul, in schimbul unor cifre sau hartii, beneficiind astfel de ceea ce numesc ei soare si mare. Dar nici acest truc nu functioneaza, oamenii sunt de-a dreptul idioti; nu reusesc sa se debaraseze de frustrari, avand o constanta predispozitie pentru nefericire.

Ceilalti, care fac parte dintr-o clasa mai neinsemnata, dar care reprezinta majoritatea, se consoleaza cu un concept pe care il numesc familie. Totul graviteaza in jurul acestui concept, care provoaca, pe de-o parte, o stare de multumire, iar pe de alta parte plafonare si limitare. Totusi, nici acestia nu sunt fiinte chibzuite, chiar daca detin resurse mult mai limitate, risipesc si cheltuiesc sub vraja reclamelor, asigurandu-le astfel superiorilor prosperitate.

Mai exista o clasa, foarte neinsemnata, dar pe care o amintim din placerea de-a sublinia diversitatea acestei specii, si anume: oamenii cu preocupari spirituale. Suna pompos, dar asa se numesc. Oamenii cu preocupari spirituale sunt extrem de plictisitori. Nu fac mare lucru, stau ore intregi intr-o stare de inertie, fara sa risipeasca energie… De fapt, se concentreaza mai mult asupra unor chestiuni pe care nu stim cum se le definim, deoarece din lipsa de timp n-am reusit sa le studiem.

mistretvinatoare1.jpg

Din pacate, am realizat ca, in studiul nostru asupra intelegerii fiintei umane, am utilizat un esantion nereprezentativ. Romanii s-au dovedit a fi o natiune cu un comportament similar cu cel al mistretilor, fapt care ne-a ruinat studiul.

Promitem ca vom reveni cu studii axate pe natiuni mult mai reprezentative pentru omenire!

Un dilematic, ajutati-l daca va sta in putinta!

Scafandrul este un student blazat, vizibil anxios dar cu preocupari interesante. Chiar daca pe alocuri neglijent in materie de muzica isi face treaba.

Si-a facut blog in urma cu aproape 30 de zile si daca nu-si rezolva dilema la termen, renunta definitiv la blogging!

picture-036.jpg

Iata ce zice, (daca va place, ajutati-l!) :

Regulile jocului!

M-am gandit, ca ar fi corect din partea mea sa stabilesc cateva conditii clare si anume:

1. Am sa imi gasesc domeniu (.ro) cu ajutorul vostru in maxim 30 de zile

2. Acest domeniu trebuie sa ma reprezinte, evaziva chestiune dar…

3. Daca nu imi voi gasi domeniu in cele 30 de zile, in ziua 31 am sa ma pedepsesc

4. Jur pe rosu, ca ma voi epila cu ceara pe maini, pe fata si pe picioare, binenteles, totul va fi filmat, si postat inainte sa inchei orice legatura cu bloggingul

Finalitate pozitiva

Daca voi gasi domeniu voi continua in ale bloggingului, iar blogarilor care ma vor ajuta, in sensul ca vor publica un articol cu mine pe blogul lor ii voi rasplati punandu-i in Blogroll pe viata (Blogrollul de aur)

Finalitate negativa

Daca nu voi gasi, ma las de blogging si am sa aplic regula numarul 4 !

Ce trebuie sa faci?

Simplu, publica un articol cu mine pe blogul tau, iar eu te voi pune la mine in blogroll pe viata!