Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /home/papuravo/public_html/wp-includes/cache.php on line 99

Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /home/papuravo/public_html/wp-includes/query.php on line 21

Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /home/papuravo/public_html/wp-includes/theme.php on line 576
Ilie Bolojan | Papură Vodă

Posts Tagged ‘Ilie Bolojan’

Rezultatele oficiale ale alegerilor locale din Oradea - 2008

Ilie Bolojan este noul primar al Oradiei, obţinând 50,4% din voturile orădenilor.

Dacă tot ne-am liniştit ştiind că Bolojan a ieşit din primul tur, să urmărim rezultatele complete.

  • Pentru funcţia de primar, voturile s-au împărţit după cum urmează:

1. Ilie Bolojan (PNL)   50,4%

2. Mihai Groza (PD-L)   20,5%

3. Rozália Biró (UDMR)   20,1%

4. Dan Matei (PSD)   3,4%

5. Mihai Drecin (PRM)   1,4%

6. Călin Raita (i)   1,3%

7. Traian Bodea (PC)   0,9%

8. Decebal Hanaş (PNŢCD)   0,7%

9. Dan Păcală (PNG)   0,7%

10. Mihai Togor (PER)   0,5%

11. Ovidiu Gabor (PNDC)   0,2%

  • Pentru Consiliul Local, orădenii au votat astfel:

1. PNL   31,3%

2. PD-L   21,4%

3. UDMR   21,3%

4. PSD   8,4%

5. PRM   4%

6. PCM   2,7%

7. PC   1,6%

8. Silvia Suciu (i)   1,4%

9. PNG   1,1%

10. Călin Raita (i)   1,1%

11. PER, PNŢCD şi Horea Vuşcan   0,7%

12. PAS (Partidul Alianţa Socialistă)   0,2%

13. AUR (Alianţa pentru Unitatea Romilor)   0.1%.

Pronostic: rezultatele alegerilor locale din Oradea

UPDATE II: S-au anunţat rezultatele oficiale ale alegerilor din Oradea.

UPDATE: Ştim că vrei rezultate oficiale, însă deocamdată ele nu este. Tot ce ştim e că Ilie Bolojan ar fi obţinut 50,39% din voturi, conform numărătorii PNL.

Rezultatele oficiale vor fi anunţate astăzi, în jurul orelor 14:00. Vom reveni cu informaţii şi comentarii.

Cu o marjă de eroare de +/-3% vă pronostichez rezultatele la alegerile locale din Oradea pentru funcţia de primar. Astfel:

1. Ilie Bolojan (PNL) 55%

2. Mihai Groza (PD-L) 19%

3. Rozália Biró (UDMR) 15%

4. Călin Raita (i) 4%

5. Alţi candidaţi 7%

Bineînţeles, fiind un pronostic, marja de eroare e o glumă. Dar aşa-i că o să mă numiţi Oracolul din Vest dacă le nimeresc?

Alte baliverne portocalii

Deja mă simt nasol. De 3 zile public numai rahaturi de-astea. Publicând balivernele astea, cineva ar putea zice că le fac un serviciu oamenilor în portocaliu sau altor candidaţi albaştri şi independenţi… Că prin publicarea acestor fluturaşi nu fac decât să promovez mizeriile astea.

Şi totuşi, aceşti fluturaşi mirifici au ajuns deja în căsuţele poştale a mii de orădeni - ce mai contează ce scriu eu aici?

Să vedem despre ce e vorba de data asta:

Bolojan, omul Fraţilor Micula

Bolojan, omul lui Tăriceanu

După cum se poate vedea, acest fluturaş pare mai credibil decât cel în care domnii în portocaliu îl înfăţişau pe Ilie Bolojan în chip de Hitman. Pare. Însă din nou îmi simt inteligenţa insultată:

Ilie Bolojan a fost pus prefect al judeţului Bihor în anul 2005 de vărul primar al Fraţilor Micula, deputatul Cornel Popa.

Da, şi la Prefectură a făcut numai şi numai porcării, cum ar fi, să pună plăcuţe în sediile serviciilor publice pe care scrie: “În această unitate nu se primesc atenţii!”

Ilie Bolojan este un obscur comerciant ce deţine două A.B.C.-uri în Aleşd care la finele anului 2005 au acumulat datorii de 1,5 miliarde de lei. Datorii plătite de Fraţii Micula.

Obscur? De ce nu tenebros? Deja îmi imaginez două căsuţe nasoale cu gratii în uşi şi geamuri şi cu fâşii colorate la intrare să ţină muştele departe de alimente. Brrr! Mă trec fiorii!

Ilie Bolojan a devenit orădean în urmă cu o lună când Fraţii Micula i-au cumpărat un apartament în Oradea.

În primul rând asta ar vrea să sublinieze că Bolojan nu se poate compara cu Groza care, născut şi crescut fiind în Oradea, este mai aproape de buzunarele sufletele orădenilor. Apropo, din ce putem citi aici, se pare că titlul fluturaşului trebuia să fie “Fraţii Micula, oamenii lui Ilie Bolojan”. Oh, give us a break!

Ilie Bolojan s-a pocăit când pastorul Radu Ţârle l-a dus în S.U.A. şi l-a făcut Frate din interes cu credincioşii penticostali.

Şi uite aşa ajungem la subiectul din postul anterior. Brb… Am fost la budă să vomit. “Frate din interes” ziceţi, domnilor portocalii? Interes să ce?

Ilie Bolojan este manevrat din umbră de Fraţii Micula la fel cum Tăriceanu este păpuşa petrolistului Dinu Patricu.

Mda, aşa cum se vede şi în poza din primul pliant. Dovadă elocventă şi de netăgăduit. Şi totuşi, ce legătura lui peşte are Tăriceanu şi Patriciu cu toate astea?

Ilie Bolojan vrea să “relanseze” Oradea în sfera de influenţă a Fraţilor Micula şi să “cureţe” Oradea de concurenţa Fraţilor Micula.

Un lucru evident, nu? Dar tot stau şi mă gândesc ce concureţi atât de periculoşi au Fraţii Micula în Oradea. Şi dacă au, ce o să fac Bolojan? O să le dea un paşaport în regim de urgenţă?

Ilie Bolojan a fost prefectul şi secretarul general al Guvernului Tăriceanu, cel mai incompetent şi corupt guvern pe care l-a avut România după epoca Ceauşescu.

Cel mai corupt după epoca Băs Ceauşescu? Aşa şi?

Ilie Bolojan a stat la masa Guvernului Tăriceanu alături de caltaboşii şi pălinca ministrului penal Remeş, fără a avea mustrări de conştiinţă sau probleme de morală.

Asta mi se pare de-a dreptul delicioasă! Staţi să-mi şterg lacrimile… Nu se specifică dacă a mâncat au ba. Cred că e un punct esenţial. Oare erau buni? Staţi că-mi curg iară bal lacrimile… Domnilor în portocaliu, până şi Isus a stat la masă cu vameşii, a stat de vorbă cu curvele din drum, şi a mâncat alături de Iuda, şi cu toate astea nu a avut “mustrări de conştiinţă” şi nici “probleme de morală”!

Ilie Bolojan şi-a pus semnătura pe taxa auto de primă-înmatriculare, girând ca şi secretar general al Guvernului Tăriceanu acest bir plătit şi de orădeni.

Deci şi de aici rezultă că Bolojan, ca secretar general al Guvernului este responsabil pentru mirifica taxă ileg auto. El trebuia să se împotrivească!! Să le spună tuturor că nu e corect! Inclusiv PD-iştilor trebuia să le spună să nu o voteze! S-o iertăm pe Sulfina Barbu, ministrul PD care a introdus taxa auto în 2006, că nu ştia săraca ce face! You bad boy, Ilie! Shame on you!

Ilie Bolojan şi Guvernul Tăriceanu din care a făcut şi el parte nu au finalizat în patru ani de zile nici un km din Autostrada Transilvaniei.

Şi ce legătură are prefectul Bihorului sau secretarul guvernului cu autostrada? Să-mi explice şi mie cineva că-s prea prost să pricep singur!

Ilie Bolojan şi Guvernul Tăriceanu sunt responsabili de situaţia dezastruoasă în care se găseşte drumul de centură al municipiului. Compania Naţională de Drumuri având în administrare acest segment de drum impracticabil.

Ah, deci până la urmă cine a fost la putere aici că deja nu mai ştiu? Ah, PD-L! Cu P. Filip (PD-L) şi Groza (PD-L) la Primărie, în frunte cu Kiss (UDMR), Seremi (PD-L) şi Ghilea (PD-L) la Consiliul Judeţean! Cine e de vină pentru starea şoselei de centură? Cine minte?

Ilie Bolojan îşi face campanie electorală prin instigare la violenţă şi “aruncând cu pietre” în adversarii politici.

Chiar aşa? Aşa cum şi aceşti fluturaşi o arată, realitatea e pe dos, domnilor în portocaliu!

Gata! Sper să fie ultimele jeguri ce le găsesc în poştă! Să le mulţumim încă odată domnilor în portocaliu pentru respectul pe care ni-l arată (a se citi “Nu vă e ruşine să ne jigniţi în halul ăsta inteligenţa?”)

Şi într-o notă mai optimistă:

Vântu’ bate, apa curge, pietrele rămân,

E şi grea, e şi frumoasă viaţa de român.

Vă mulţumim încă o dată!

Bolojan şi bloggerii

- Spiritul civic renaşte! -

    Nu aş vrea ca articolul ăsta să fie unul strict de interes local. De aceea mă voi limita în a spune că ieri după-masă bloggerii orădeni şi-au dat întâlnire cu domnul Ilie Bolojan, candidatul PNL la primaria oraşului. Întâlnirea a fost una informală şi, cum deja ne-a obişnuit, domnul Bolojan nu s-a zgârcit cu vorbele, ba chiar a răspuns prompt întregii avalanşe de întrebări venite din partea bloggerilor însetaţi…Pentru poze click aici şi aici.

Dar nu doar despre acest caz concret vreau să vă vorbesc, ci despre conceptul - aparent abstract - de spirit civic.

Suntem în campanie electorală iar în blogosferă curg articolele cu subiect electoral. Aşa aflu de aici, din oraşul meu provincial, despre ce se întâmplă prin Bucureşti, Constanţa, Cluj sau Iaşi. Timişoara sau Braşov şi aşa mai departe… Cuvântul cheie cu cea mai mare densitate este “scârbă”. Din păcate, bloggerii români, la fel ca mulţi dintre cetăţenii obişnuiţi ai ţării, sunt plictisiţi de promisiuni, de demagogie şi de campanii electorale care îi sfidează parcă direct… Şi le dau dreptate.

Acelaşi lucru l-am simţit şi eu acum 4 ani (când efectiv nu am putut să particip la turul doi de vot pentru că simţeam că indiferent pe ce aş fi pus ştampila, mi-aş fi bătut singur joc de mine), sau acum 8 ani… Ştiu ce înseamnă scârba, blazarea şi lipsa puterii (şi a obligaţiei democratice, nu?) de a alege ceva bun.

De aceea sunt cu atât mai încântat când văd că aici lucrurile stau în sfârşit altfel. Aici lumea are o opţiune politică. Are cu cine să voteze. Se vorbeşte mult despre alegeri, despre actualul (fostul?) primar, despre noi proiecte… sunt multe speranţe la mijloc. Tinerii sunt interesaţi de viitorul oraşului (aşa cum au demonstrat-o şi ieri) şi sunt dispuşi ca prin ideile lor să devină micii consilieri informali ai Primarului, micii dictatori ai orasului (a se citi “aparatori ai ordinii de drept, ai democraţiei, eficienţei, valorilor culturale şi ai corectitudinii, şi combatanţi ai corupţiei, dezordinii, mizeriei şi ai risipei sistematice a banului public”).

După mine, aceste lucruri înseamnă spirit civic. Şi da, vom vota! În masă. Uitaţi-vă la TV în 1-2 iunie şi o să vedeţi că Oradea va fi pe unul dintre primele locuri pe ţară ca prezenţă la vot!

Ilie Bolojan de vorbă cu cetăţenii oraşului

Ilie Bolojan, candidatul din partea PNL pentru funcţia de primar al Oradiei, a ieşit prin oraş ca să stea de vorbă cu oamenii obişnuiţi. S-a creat un fel de miting spontan, undeva în zona în care locuiesc. Mă aşteptam la un cadru oficial, cu reporteri şi discursuri pedante, bine structurate. În schimb, a fost vorba de un fel de discuţie semi-informală în care oamenii obişnuiţi - vecinii mei - au pus în discuţie (s-au plâns de) diferite probleme ale urbei care îi privesc direct.

Ilie Bolojan de vorba cu oradenii

Domnul Bolojan a fost reţinut în declaraţii, preferând să răspundă punctual întrebărilor care i-au fost adresate. Candidatul la primărie a evitat să facă primisiuni măreţe declarând că ce ne poate garanta este o schimbare a modului în care vor fi administraţi banii publici pe baza unor liste de priorităţi. Mai mult, Bolojan a lăsat să se înţeleagă că starea oraşului şi calitatea vieţii cetăţeanului obişnuit pot fi considerabil îmbunătăţite prin măsuri care nu necesită bani publici. Aici s-a referit în special la problema parcărilor, a birocraţiei şi a ordinii publice.

Mă întreb oare cum se poate ca în plină campanie electorală domnul Ilie Bolojan să nu ne promită marea cu sarea şi să nu ne invite la mici şi bere, concerte în aer liber şi alte distracţii electorale? Să fie cumva un semn de maturitate politică? Rămâne de văzut după 1 iunie.