Papură Vodă

Afară stă să plouă, rafale de vânt se năpustesc asupra teilor din vecinătate. Oamenii trec tăcuţi pe străzi păstrând mahmureala pe chipurile lor străvechi. Cu ochii congestionaţi, ori de prea mult stat în faţa televizorului, ori de prea multă concentrare. Cu părul răvăşit, cu pântecele neîmplinite, cu burţile lacome expuse trivial, cu mâinile resemnate în buzunare încăpătoare se deplasează agale oamenii fără însuşiri.

Insuccesul echipei naţionale se traspune în vieţile noastre nenorocite. O victorie a României în faţa Olandei valora mai mult pentru cei în aşteptare. Mutu şi-a luat banii, noi ne vom reluat vieţile noastre fade, însufleţiţi de speranţa unei posibile migraţii.

Şi dintr-o dată ne trezim la realitate : politica e proastă, fotbalul e moale, benzina este nejustificat de scumpă, banii sunt pe gătate, berea e rea ca dracu, mă întreb cine o să mai rămână în ţara lui Papură Vodă? » citeste mai departe

Deunăzi vorbeam de marile evenimente care ne acaparează atenţia. Azi insist să perorez pe chestiuni care ne unesc în ciuda diferenţelor colosale care ne despart, începând de la aspiraţii, convingeri, percepţii, până la ceea ce ne satisface.

Interesant mi se pare momentul în care individul se substrage meschinăriilor personale pentru a se alătura unui vis comun. În cazul în speţă, individul nu are beneficii vizibile din această adeziune, şi totuşi caută să participe la acest festin social.

Nu ştiu în ce constă aceasă putere, n-am nici perspicacitatea nici tăria să definesc această miraculoasă forţă care uneşte atât de mistic.

Să fie o nevoie metafizică, să fie dintr-o dorinţă ascunsă de-a te identifica cu freamătul mulţimii? Sau să fie din raţiunii mult mai complexe care ne scapă până şi celor mai sofisticaţi?