Papură Vodă

Afară stă să plouă, rafale de vânt se năpustesc asupra teilor din vecinătate. Oamenii trec tăcuţi pe străzi păstrând mahmureala pe chipurile lor străvechi. Cu ochii congestionaţi, ori de prea mult stat în faţa televizorului, ori de prea multă concentrare. Cu părul răvăşit, cu pântecele neîmplinite, cu burţile lacome expuse trivial, cu mâinile resemnate în buzunare încăpătoare se deplasează agale oamenii fără însuşiri.

Insuccesul echipei naţionale se traspune în vieţile noastre nenorocite. O victorie a României în faţa Olandei valora mai mult pentru cei în aşteptare. Mutu şi-a luat banii, noi ne vom reluat vieţile noastre fade, însufleţiţi de speranţa unei posibile migraţii.

Şi dintr-o dată ne trezim la realitate : politica e proastă, fotbalul e moale, benzina este nejustificat de scumpă, banii sunt pe gătate, berea e rea ca dracu, mă întreb cine o să mai rămână în ţara lui Papură Vodă?

Suntem români şi cu asta ar trebui să ne mândrim. Avem mici, avem sarmale, nişte bisericuţe moldoveneşti. Avem un Enescu, avem un Eliade, un Cioran naturalizat în Franţa. Un Tesla - care nu este al nostru, un Patapievici frustrat că-i român, un Hagi şi o Nadie, în definitiv avem şi noi valoarea noastră.

Strict legat de meciul de ieri seară, gasesc o similitudine între jocul tricolorilor şi felul naţiunii de-a gândi. Cu masa întinsă stăm în aşteptarea cotropitorilor poate vor fi mai indulgenţi, poate în final îi vom mitui, poate că vor pierde italienii.

Soarta pe care o evocăm în imnul ţării, nu este în mâinile noastre. “Acum ori niciodata, croieşte-ţi altă soartă” este o năzuniţă pe care nu am reuşit să o materializăm vreodată. Nici nu cred că am şti ce să facem cu propria soartă, probabil că ne-am comporta ca Nicoliţă, şi anume, am pasa-o la adversar.

Veniţi dragi popoare şi salvaţi-ne de la pieire, veniţi voi cei mai civilizaţi şi aboliţi-ne de povoara păcatelor mioritice!

Afară plouă!