Până la urmă defularea frustrărilor pe blog are o finalitate pozitivă. În cazul meu, stimaţii mei colegi m-au surprins plăcut. Nu ştiu cum au făcut, dar pe când ajuseşi la servici enigma cafelei, fu rezolvată. 1 kg de cafea şedea ca nesimţita lângă lascivul aparat de cafea. Iar eu, ca un bou mare ce sunt, mă minunai, şi lăudai în gura mare blogul şi pe cel ce-a debitat această misterioasă şi eficientă formă de cominicare.
Doamne cât de elegant îţi poţi rezolva o nevoie din asta, metafizică. Este suficient să scrii pe blog, iar cineva dintr-un ungher mai luminos sau mai obscur, se va arăta, în final, receptiv la nevoile, la sensibilităţile tale, sau ba!
În fine, se apropie marele eveniment, ba chiar se năpusteşte asupra-mi cu o violenţă insolentă şi mi-e teamă, de ei, pentru ei, pentru onoarea lui Darius, care susţine vehement că-i vom face. Poate că ar trebui să renunţ la video-uri din astea, dezolante, masochiste!
Mai sunt câteva minute şi va avea loc meciul vieţii. Am fost invitat la Dan, un bun prieten de-al meu, îndrăgostit al vinului, deci oarecum impropriu, vom consuma suc de struguri. Darius probabil că îşi va căra berile cu tristeţe şi lehamite pe vreo terasă “de largă respiraţie democratică” aşa că în esenţă vom asista la meciuri diferite, dacă înţelegeţi ce vreau să spun.
George a plecat deja acasă, şi înainte să plece şi-a facut blog… Scafandrul nu se uită la meci!
Iată cum mă defulai în calitate de blogger credincios ce sunt. Am înţeles că a plesnit barometrul care măsoară audineţa, asta graţie subiectului, desigur.
Ce-i drept, emisiunea ar fi fost mai completă dacă ar fi fost prezenţi Darius şi Orădeanul, dar poate că vor mai avea loc iniţiative de genul acesta!
Dragi prieteni, azi mi-a revenit onoarea sa particip la emisiunea distinsului moderator Florin Ardelean, desigur la propunerea domnului Alexandru Seres, caruia tin sa-i multumesc pe aceasta cale. La discutii a participat si Lucian Cremeneanu un jurnalist tanar, rafinat si eminamente perspicace!
Am intetionat sa discutam cu precadere despre blogging, internet… unde am degenerat ramane sa stabiliti dumneavoastra.
Deunăzi vorbeam de marile evenimente care ne acaparează atenţia. Azi insist să perorez pe chestiuni care ne unesc în ciuda diferenţelor colosale care ne despart, începând de la aspiraţii, convingeri, percepţii, până la ceea ce ne satisface.
Interesant mi se pare momentul în care individul se substrage meschinăriilor personale pentru a se alătura unui vis comun. În cazul în speţă, individul nu are beneficii vizibile din această adeziune, şi totuşi caută să participe la acest festin social.
Nu ştiu în ce constă aceasă putere, n-am nici perspicacitatea nici tăria să definesc această miraculoasă forţă care uneşte atât de mistic.
Să fie o nevoie metafizică, să fie dintr-o dorinţă ascunsă de-a te identifica cu freamătul mulţimii? Sau să fie din raţiunii mult mai complexe care ne scapă până şi celor mai sofisticaţi?
Din pieturile lor de români răzbate cu fervoare imnul care ne uneşte. Cred că imaginea este răscolitoare chiar şi pentru cei mai cinici dintre românaşi.
Selecţionerul Victor Piţurcă s-a decis asupra formaţiei de start pe care o va alinia România în partida cu Franţa de luni seară, de la Zurich, informează FRF.Sursa: iRealitatea
Naţionala României va începe meciul cu Franţa în următoarea formulă: Lobonţ - Contra, Tamaş, Goian, Raţ - Cociş, Rădoi, Chivu - Nicoliţă, D. Niculae, Mutu.
Frate, văzui zilele astea la emisiuni de sport de mă luă cu ameţeli. Se pare că atît invitaţii cît şi moderatorii se pricep dacă nu la sport, măcar la pălăvrăgit. Dar nu mă lasăi influenţat, mă pusei în hamac, şi stătui ca un padişah ce sunt, cu telecomanda într-o mână şi cu credinţa în cealată, pardon cu tăria în cealată. Aşa cum se cuvine unui bun creştin, după ce, desigur, în prealabil îşi achită îndatoririle faţă de coroană.
Şi stând eu aşa, dupa cum v-am spus, turceşte, mă lăsăi condus de gânduri şi la un moment dat avui parte de iluminare: “Marele “eveniment” ne umbreşte atît zilele de dinainte cât şi cele ce se vor succede…“- asta fu revelaţia, simplu şi la subiect.
Şi de atunci, fraţilor, trăiesc ca şi voi, în aşteptarea marelui eveniment. Nimic nu mai are relevanţă până la marele eveniment, care, chiar dacă nu ne va schimba viaţa, măcar ne va uni pentru 90 şi ceva de minute in credinţă şi aspiraţii pe toţi românii! Insist şi spun pe toţi, si prin toţi înteleg chiar şi pe extremiştii UDMR-işti!
Români din toată lumea uniţi-vă şi iubiţi-vă, măcar pentru 90 de minute!
Am avut deosebita onoare să-l cunoaştem personal pe Vali Petcu. S-a petrecut luni seara, într-o întâlnire ca între bloggeri (adică informală, spre neserioasă), pe o terasă din Oradea. Monsieur Laurenţiu a aranjat tot.
Am râs şi am glumit lângă mai multe bucăţi de pizza, bere şi… suc pentru şofer.
